Vor fi zile nasoale...

Vor fi zile nasoale...Dar fii calm. ...slabeste controlul tau....deschide pumnul inclestat....
Fii increzator si sa stii ca daca astazi este nasol maine deja astazi nu va mai exista.
Fii milostiv si accepta fiecare parte extinsa pentru a te trage inapoi din locul din care nu ai scapare.

Realizeaza ca fiecare nor negru nu este decat o perdea de fum menita sa ne orbeasca de la adevar...si adevarul consta in faptul ca desi nu le putem vedea mereu soarele si luna sunt tot acolo....si mereu exista lumina.

Fii sincer in ciuda instinctului de a spune " Sunt OK! Nu am nimic!"

Buna seara si HO HO HO!...
pt  ca se apropie Craciunul si..""ït's the most wonderfull time of the Year!!..Ding dong..

Am si uitat de blogul asta ..poate am sa il reiau...poate nu...cine stie.
E tarziu si ma duc la somn...

O noapte buna tuturor

bun revenit....

nu stiu daca este un bun titlu dar ..macar incerc...
pai s-au mai intamplat una...doua chestiutze frumoase...de exemplu am fost la BestFest ziua 0...unde desigur am tipat si cantat toate piesele celor de la The Killers.

A fost o seara foarte frumoasa...pe muzica celor de la Patrice a inceput furtuna chiar la melodia SoulStorm...cea ce a creat asa o stare de magie si euforie totala. Desigur ca am fost ud pana la piele iar culoarea pantofilor sport a ramas pe mine timp de inca 2 saptamani de la eveniment. Dar totul a meritat, ca un triunf una din melodiile mele preferate a fost aleasa ca melodie de final ..si totul a fost perfect...mai putin ca nu a reusit si Jumatatea mea sa fie acolo sa ii arat cat de frumos stiu eu sa cant acompaniat de orchestra folclorica The Killers.

....

pai a venti vara ...si am parasit caminul E5...de azi acea camera nu mai este " acasa" ...si este doar o amintire frumoasa si viu colorata. Inca nu avem un loc al nostru dar ne cautam...de fapt suntem in faza premergatoare cautatului....

Cam astea sunt toate cele intamplate pana acuma..si daca am omis ceva sau pe cineva sa ne fie cu iertare dar e ora 02:02...si nu e shaga...amu e vreme de somn...:)

"ALB" - in memoriam

"ALB

La inceput respiram amandoi, unul din altul, ca si cum fiecare ii era celuilalt aerul. La inceput nu stiam, era totul ca o asteptare, ca prevestirea unei placeri ametitoare, ca si cum ne-am fi infranat pofta de vise si imagini in asteptarea uneia care sa le cuprinda pe toate, deosebita, coplesitoare. Uneori cred ca asteptam doar o lumina alba, ca tot ceea ce cautam era orbirea si asta ar fi fost singura care ne-ar fi putut convinge. Asteptam sa ne vedem pana la orbire. Vorbeam in taceri. Ne priveam si cuvintele parca pluteau, zburau, sareau intre noi, puteam sa le ating. Erau cele mai concrete si mai vii cuvinte din toate pe care le rostisem. Si toti cei care ne priveau nu faceau decat sa ne vada conversatiile, cuvant cu cuvant, silaba cu silaba, sunet cu sunet, cuvinte din imagini asurzitoare, zgomotoase, dureros de vii...ca si cum... ca si cum toti am fi auzit cuvintele vazandu-le.

Apoi totul se prefacea intr-o pulbere de emotii si eram cufundati in euforia starilor noastre. Si fiecare dintre noi incerca sa-l impietreasca pe celalalt. Ramai asa – iti spuneam, lasa-mi o singura farama reala din tine. Lasa-ma sa traiesc cu impresia ca niciodata nu vei avea alta privire decat aceasta, lasa-ma sa cred ca niciodata cuvintele tale nu vor cunoaste o alta rotunjime, lasa-ma sa simt ca orele nu vor incerca niciodata un alt contur decat acesta. Si timpul nostru era vag si subiectiv, era un timp din plastilina, un timp de spuma pe care-l reconstruiam de fiecare data cand ne simteam depasiti de el. Si-apoi, cand intr-un final reveneam intr-o lume reala, cand gatuiam secundele, cand striveam minutele liniare, cand ingrosam orele pe hartie, cu sete, brutal, pana le zgariam, pana sangerau, pana cand hartia se cojea si culoarea atingea plasticul lucios al copertilor, atunci...atunci nu ne doream decat ca totul sa se dizolve intr-un alb orbitor.

Si ne cususeram varfurile aratatoarelor si-n impreunarea mainilor noastre ascunseserem lumina. In podul palmei mele odihnea o mare din cerneala, lenesa, mahmura, sarutata pe ochii intredeschisi de un cer confuz, instabil, intiparit in mana lui. Credeam intr-un viitor care ne proiecta in infinit doar pe noi si dincolo de proiectie nu era decat o pata mare si alba, un necunoscut, ca un sfarsit al identitatii noastre. Cand cuvintele se luptau zgomotoase, cand nu aruncam decat cu cioburi reci si ascutite, cand lumea incepea sa se cutremure si peretii se innegreau, cand cadea tencuiala si se lasa frig, cand mirosea amarui si mergeam beti de suferinta inspre pata mare de alb insetati de umilire si ingenuncheri, cand colturile ne intampinau rotunjite spre a ne ocroti si ne sangerau degetele descusute, atunci...parea ca totul fusese aruncat din ceruri doar ca sa fie luat inapoi. Atunci nu existau salvatori, nici punti de sustinere. Nu existau sperante sau mangaieri si-n toate sobele erau doar mormane de cenusa. Si orice alte dovezi de afectiune deveneau dezgustatoare, monstruoase...infioratoare. Apoi cuvintele ciobite, dezinfectate, pansate cu grija pe locurile sangerande zambeau astenic unele la altele, ca intr-o renuntare, ca si cum in subtierea lor, nu cautau acum decat sa se rotunjeasca la loc, absorbind orice farama de lumina, orice inlantuire armonioasa, orice zid ruinat. Noi nu ne puteam aminti niciodata locul cicatricilor si-n urma lor nu ramaneau decat simboluri. Iar la sfarsit, cand evaluam pagubele intr-o roaba schioapa si veche, cand strangeam de pe front iluziile mutilate, sperantele sangerande si visele carbonizate, gaseam intotdeauna amintiri care ne luminau ziua. Si incepeam iar sa ne cunoastem, ca si cum de fiecare data, in urma fiecarui conflict, am fi murit amandoi ca sa renastem doar atunci cand ne intalniseram iar. Si infranti amandoi, ne priveam surprinsi, intr-un zgomot de cuvinte neutre, cum supravietuiseram si de data asta, ca pentru ultima oara...

Si-afara se innopta intr-o mare de alb..."

IRINA

CEI Trei plus UNA

Acesta era titlul amuzant dat de mine la o poza cu ceva timp in urma...cand nici nu banuiam finalul acestei fratzii, nu aveam de fapt nici un plan facut ....dar uni dintre noi aveau planuri. Aveau planuri de viitor, planuri frumoase ce implicau multe necunoscute...si iata ca acum acele planuri sunt cenusa.

Prieteni apropiati, iubitzi, oameni care chiar au contat in viatza "ei"...toti stam departe si privim cu tristetze lasati fara pic de speranta ...privim cum rude hidoase si antipatice din totdeauna joaca un teatru morbid in jurul sicriului.

Totul e facut de ochii lumii si e facut in cel mai trist mod posibil.

Ce pot spune unui prieten drag, care nu vrea nimik decat iubita lui inapoi....vrea sa fie cu ea.

... durere..............

stau si ma uit la monitor ... incerc sa imi dau seama de ce se intampla si cum e posibil sa rezisti cand ... persoana cea mai iubita ... persoana care inseamna totul pt tine pur si simplu nu iti mai poate raspunde ..nu iti mai poate spune "Noapte Buna"..

Imi pare nespus de rau si nu cred ca e corect sa treci prin asa ceva ..la o varsta ata de frageda ..
nu e corect sa trebuiasca sa plangi dupa cineva mai tanar ca tine..

Eu nu am nici un raspuns la orice intrebare ce poate sa fie pusa in cazul de fatza...nu stiu nimik si vreau ca cineva sa imi dea macar un indiciu...stiu doar ca doare ...doare foarte mult ...si singurul sentiment care te poate misca este abandonarea totala a vietzii....

Oriunde te afli I. te rog ajuta-l pe A. sa intzeleaga ce se intampla ....

Soare ...si nu pot sa schimb locul...

..povestea e mereu la fel in dimineatza de Luni ... sentimentul neplacut ca lasi o bucatzica din tine acasa singura in pat, si cercetez cu ochii sticlosi fiecare cladire ce se vede pe geamul taxiului.
Ma gandesc oare am sa stau aici..sau aici...sau mai bine aici..vai aici e aproape de piatza...si tot asa, apoi urc in tren si tot de la geam..studiez fiecare cladire..fiecare strada , ma gandesc oare vecinii de la 2 sunt simpatici.. .. sau au interfon? dar loc de parcare???...
Dupa ce dispare si ultima cale ferata ce iese din complexul industrial ...inchid ochii si alunec in lumea intunecata a somnului zdruncinat de calea ferata "romaneasca"...

...Dar odata ajuns in aerul plin de cox al orasului natal...sangele incepe sa curga invers si traiesc cea de a doua viatza...cea in care sunt un simplu angajat la o simpla companie...si am de a face cu altzi oameni simpli ...pt ca tot ce e aici e simplu si anost...iar eu vreau acele culori de tempera si sa simt ... Oriunde poate sa fie asa atata timp cat ai persoana potrivita langa tine ..cred si sustin ...:)

Un inceput de saptamana bun si linistit...